Edi Iordănescu vrea să transfere de la Dinamo! Trei „câini” ar putea ajunge la CFR Cluj: „Am văzut că este interes și din alte părți”

Edi Iordănescu vrea să transfere de la Dinamo! Trei „câini” ar putea ajunge la CFR Cluj: „Am văzut că este interes și din alte părți”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Edi Iordănescu, antrenorul în vârstă de 42 de ani al lui CFR Cluj, se gândește să profite de situația delicată de la Dinamo și a pus ochii pe trei jucători din „Ștefan cel Mare”.

Mijlocașii Paul Anton (29 de ani), Juan Camara (26 de ani) și Diego Fabbrini (30 de ani) sunt jucătorii pe care Edi Iordănescu i-a remarcat la Dinamo înainte de pauza competițională.

Antrenorul lui CFR Cluj a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor menționați și a remarcat spiritul de lider al lui Paul Anton, jucător cu care a mai colaborat la Pandurii Târgu Jiu.

Edi Iordănescu vrea să transfere la CFR Cluj trei jucători de la Dinamo

„Aş mai dori 1-2 jucători de profil ofensiv. Au plecat doi, e posibil să mai plece unul, deja e mult să spun că ar mai putea să plece şi al doilea pentru că nu a venit încă nimeni. Nu aş vrea să greşim. Aş vrea să alegem ce trebuie. Avem nevoie de jucători care să aducă un impact imediat. Dacă vom anunţa măcar un nume zilele următoare, eu aş fi fericit.

Fabbrini e un jucător foarte interesant pentru mine. Un jucător de calitate care poate să aducă un plus ofensiv pentru orice echipă din campionatul românesc. Piaţa este destul de zgârcită în momentul acesta. Sunt puţini jucători liberi şi de calitate.

Nu ar fi corect să mă hazardez să vorbesc despre jucătorii de acolo. Dacă vreunul dintre ei va rămâne liber, dacă va rezilia cu Dinamo şi poate fi interesant pentru noi, ok. Sunt mulţi jucători interesanţi acolo. E Paul Anton, cu care am lucrat. E un lider adevărat, un căpitan de echipă. E un băiat extrem de echilibrat şi de inteligent. Mai este Camara. Am văzut că pentru el mai este interes şi din alte părţi”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Antena Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×